Acum că a venit vara, tot ceea ce vrei este să petreci cât mai mult timp afară. După lunile reci de iarnă în care nu mai ştiai cum să te ascunzi de frig, acum parcă nu mai ai stare şi vrei să îţi petreci cât mai mult timpul cu prietenii afară sau în vacanţe.
O trotinetă electrică ZERO te poate ajuta foarte mult, nu numai în timpul liber, ci şi pentru a te deplasa la muncă sau la şcoală. Este unul dintre cele mai bune moduri de a te mişca, fiind ecologic şi rapid. Nu ai nevoie de permis pentru a le conduce şi nu trebuie să ai vârsta de 18 ani pentru a te bucura de această experienţă.
Avantaje trotinetă electrică
Trotineta electrică a fost concepută în special pentru cei tineri, pentru a avea libertate de mişcare mult mai mare. Poate înlocui cu succes clasica bicicletă şi te poţi bucura de o experienţă nouă cu acest vehicul futurist.
Îţi vom prezenta 7 cele mai importante avantaje pe care le are o trotinetă electrică, pentru a te convinge că merită să îţi achiziţionezi una chiar de azi:
- portabilitate
Trotinetele electrice au avantajul major de a se plia pentru a putea fi transportate oriunde. Cu un simplu buton o poţi restrânge pentru a o putea manipula mai uşor, în cazul în care te duci acasă sau vrei să mergi în vacanţă la mare sau la munte, pentru a te bucura pe deplin de aceasta.
- ecologică
În ziua de azi protejarea mediului este cel mai important factor de care trebuie să ţinem cont toţi. Planeta merită o şansă deoarece este casa noastră de milioane de ani, de aceea trebuie să o protejăm aşa cum facem şi cu noi înşine.
- poluare fonică
Din cauză că aceasta funcţionează doar pe energie electrică, zgomotul produs de ea în timpul mersului, este aproape insesizabil, putând astfel să te bucuri de linişte în timp ce o foloseşti.
- echilibru şi mişcare
Vei învăţa să ai un echilibru mult mai mare datorită utilizării acesteia. Şi modul de a schimba direcţia sau de a “fenta” pietonii sau traficul este mult mai mare decât în cazul altor vehicule.
- siguranţă
Siguranţa ta şi a participanţilor la trafic este prioritară, de aceea trebuie să fii mereu conştient de lumea din jurul tău şi să porţi de fiecare dată echipamentul de protecţie.
- costuri mici de întreţinere
Fiind o trotinetă electrică, aceasta nu are nevoie de mare întreţinere. Trebuie să verifici de fiecare dată când vrei să o utilizezi presiunea roţilor, precum şi o verificare vizuală a întregii trotinete, pentru urme de lovituri.
- fără probleme cu parcarea
Parcarea trotinetei este cea mai simplă. O poţi depozita chiar şi lângă tine la terasă preferată. Este mică şi pliabilă şi o poţi lua cu tine atunci când vrei să te plimbi sau o poţi parca pur şi simplu în locuinţa ta, neocupand mult spaţiu.
De ce o trotinetă electrică?
O trotinetă electrică, în afară de distracţia pe care ţi-o poate oferi, te ajută să ajungi la şcoală sau în toate locurile pe care le vrei. Poate fi o adevărată aventură, putându-te transporta oriunde pe distante mici. Explorarea împrejurimilor nici că se putea face mai simplu, acest lucru fiind posibil acum cu o ajutorul unei trotinete.
Mai ales în vacanţe, o poţi folosi pentru a descoperi şi cele mai puţin utilizate străduţe care pot ascunde adevărate comori, pentru a crea amintiri şi poze de vis.
În oraş este indicat să se folosească cât mai mult mijloacele de transport ecologice, pentru a reduce poluarea. Pe lângă faptul că este ecologică, vei ajunge mult mai repede la destinaţie, nemaitrebuind să stai la cozile interminabile din trafic la orele de vârf, atât seara, cât şi dimineaţă. Ştii prea bine cât de important este să ajungi la timp la orele de curs, dar şi cât de supărător poate fi faptul că trebuie să te trezeşti cu cel puţin o oră înainte, pentru a sta pur şi simplu în trafic degeaba pentru a ajunge la locul dorit. Astfel, cu ajutorul unei trotinete, te vei putea odihni mai mult, traficul nemaiexistând pentru tine datorită acestui vehicul inovator.
La ce trebuie să fi atent când îţi achiziţionezi o trotinetă electrică
Dacă te-ai hotărât să îţi achiziţionezi pentru prima dată un astfel de vehicul, va trebui să ai în vedere anumite caracteristici importante pentru a face faţă provocărilor la care vrei să o supui.
- autonomie
Acesta poate fi cel mai important factor la o trotinetă electrică. Bineînţeles, tot autonomia poate influenţa şi preţul. În funcţie de distanţele pe care le vei parcurge cu aceasta, te poţi orienta către un model care să aibă autonomia necesară pentru a te mişca liber în fiecare zi cât mai mult.
- greutate
Greutatea este esenţială, deoarece o vei transporta cu tine peste tot. De regulă, o greutate mai mare a unei trotinete este dată de bateria acesteia. Astfel, dacă vrei autonomie mare, vei avea şi o greutate mai mare.
- pliabilă
Este important ca trotineta să fei pliabilă, pentru a o depozita uşor oriunde. O poţi transporta uşor în vacanţe sau dacă ai rămas din gresala fără baterie, o poţi strânge şi o poţi lua cu tine în mijloacele de transport pentru a ajunge la prima priză.
- viteza
Dacă ai permis, atunci nu ai nicio problemă. Fără permis va trebui să achiziţionezi o trotinetă care are o viteză maximă de 25 km/ h sau una care permite reglarea vitezei pentru a nu avea probleme cu legea.
Top 5 trotinete electrice pentru sezonul estival
Îţi vom prezenta cinci trotinete electrice care te pot ajuta în fiecare zi la şcoală sau în vacanţă pentru a te bucura de aceasta, indiferent de activitatea pe care o ai:
- Trotineta electrică ZERO 10
Această trotinetă este ideală pentru vacanţele petrecute cu familia. Are o autonomie mare de până la 60 km şi o viteză de maxim 55 km/h. Trotineta este acţionată de un motor electric de 1000w, fiind foarte util în momentele în care vrei să accelerezi rapid. Roţile pneumatice sunt de 10” şi au un sistem de frânare pe disc de 140 mm. Presiunea rotielor nu trebuie să fie mai mică de 50 PSI în cazul persoanelor care au o greutate între 50 – 70 kg.
Timpul de încărcare al acestei trotinete este de 9 ore şi poate urca pantele până la un unghi de 30 de grade.
Greutatea maximă suportată este de 120 kg, iar greutatea ei este de 25 kg.
Datorită greutăţii reduse, aceasta se poate transporta uşor către orice destinaţie. Deja multe persoane au început să le ia în vacanţe, chiar şi în străinătate, pentru a se bucura mult mai bine de împrejurimi.
Dimensiunile acesteia sunt de 1230 x 320 x 500 mm şi vine pe culoarea neagră, potrivindu-se perfect cu orice tip de vestimentaţie vei purta.
Ce este interesant la această trotinetă este faptul că nu ai nevoie de permis, putând-o limita la o viteză maximă de 25 km/h, iar dacă alt membru al familiei are permis, o poate seta pe modul full speed pentru a se bucura pe deplin de aceasta.
- Trotineta electrică ZERO 10x
Această trotinetă iese în evidenţă datorită autonomiei impresionante pe care o are. Cei 70 – 80 km pe care îi poţi parcurge cu ajutorul motorului dublu 2 x 1000 w, îţi vor garanta o experienţă de neuitat. Şi la capitolul viteză nu se lasă mai prejos, atingând până la 65 km/h.
Are două setări de viteze – modul ECO care va mări considerabil autonomia bateriei şi modul TURBO care îţi va da posibilitatea de a activa ambele motoare pentru a atinge viteza maximă.
Sistemul de iluminat este led şi este folositor, putându-te distra cu aceasta şi seară.
Dispune de frânare hidraulică şi poate transporta persoane care au o greutate de maxim 150 kg.
Dimensiunile sunt un atu important pentru orice trotinetă pentru a putea fi transportate uşor către destinaţiile dorite. Astfel, acest model are 1300 x 680 x 1260 mm.
Poate urca o pantă de până la 30 de grade, iar timpul de încărcare este de 12 ore.
Nici în cazul acesteia nu este necesar permis, deoarece se poate regla uşor viteza, limitând-o la 25 km/h conform legislaţiei în vigoare.
- Trotineta electrică ZERO 9
Zero 9 a fost creată pentru a putea fi transportată mult mai uşor. Are numai 18 kg şi o autonomie de 45 km. Viteza de maxim 48 km/h este posibilă datorită motorului electric de 600 w.
Roţile au fost reduse la 9” pentru a micşora cât mai mult greutatea şi mărimea acesteia.
Dispune de două leduri în faţă şi pe spate pentru a te ajuta noaptea să parcurgi toate distanţele în siguranţă.
Timpul de încărcare este de 7 – 8 ore, iar panta de urcare pe care trotineta o poate parcurge fără probleme este de 20 – 22 grade.
Greutatea maximă admisă este de 100 kg, iar dimensiunile acesteia sunt de 1000 x 200 x 390 mm, fiind una dintre cele mai mici trotinete din gama acestora.
Cu ajutorul display-ului ataşat vei putea monitoriza în permananenta distanţele parcurse, viteaza de mişcare şi autonomia bateriei.
O poţi porni foarte uşor prin pasărea unui singur buton, aventura ta putând începe imediat.
Presiunea roţilor este un aspect pe care trebuie să îl verifici de fiecare dată când vrei să porneşti la drum. Aceasta nu trebuie să fie mai mică de 35 PSI.
Nu uita să încarci acumulatorul măcar odată la 3 luni în sezonul rece atunci când nu o foloseşti, pentru a nu se descarcă complet, afectând astfel în timp autonomia bateriei.
- Trotineta electrică ZERO 10x Limited
Trotineta electrică Zero 10X Limited este o adevărată piesă, pe care trebuie să o ai datorită autonomiei impresionante de până la 160 km. Şi viteza a fost mărită, atingând 80 km/h cu ajutorul celor două motoare de 1600 w fiecare. Bateria este de 28 Ah / 60V, fiind amplasată pe axul central unde este montat şi ghidonul.
Având în vedere viteza mare pe care cele două motoare ţi-o oferă, vei avea nevoie şi de echipament de protecţie în cazul unor accidentări sau alunecări.
Greutatea acestuia este ceva mai mare decât în cazul celorlalte modele, fiind de 39 kg, dar aşa cum am menţionat, dacă vrei autonomie mare şi greutatea acesteia va creşte. Unghiul de urcare al pantelor rămâne tot la 30 de grade, ca în cazul celor de mai sus menţionate.
Are culoarea negra şi un display modern pentru a seta vitezele şi controlul acesteia, dar şi pentru a înregistra distanţele parcurse. Poţi vedea uşor autonomia rămasă şi o poţi limita la viteză maximă de 25 km/h în cazul în care nu ai permis.
Presiunea roţilor trebuie să fie de 50 PSI pentru a te bucura pe deplin de aceasta.
- Trotineta electrică ZERO 8x
Aceasta are un design ce va atrage privirile tuturor, mai ales seara când vei porni luminile, arătând ca o adevărată maşină de curse.
Cu ajutorul bateriei de la LG de 26 Ah/52V aceasta are o autonomie de până la 90 km. Cele două motoare de 800w te pot ajuta să atingi viteză maximă de 55 km/h, care este suficientă pentru orice tip de trafic.
Este dotată cu amortizoare pentru a-ţi menţine echilibrul cât mai bine în cazul denivelărilor, iar sistemul de franere este unul pe disc – 120 mm.
Greutatea maximă suportată este de 120 kg, iar greutatea acesteia nu depăşeşte 37 kg.
Vine pe culoarea neagra şi are o dimensiune de 1180 x 600 x 1260 mm.
Ce este interesant la acest model este faptul că pneurile sunt pline – astfel nu va mai trebui să îţi faci griji să verifici presiunea lor sau de o eventuală pană.
Nu uita, odată ce comanzi o astfel de trotinetă, să îţi achiziţionezi şi un echipament de protecţie împotriva eventualelor accidente. Siguranţa ta este pe primul loc.
Trotinetele electrice au început să fie din ce în ce mai preferate de toate persoanele, fiind modul ideal de a te deplasa şi a ajunge la destinaţia dorită. Gata cu traficul, acum putând ajunge în timp util oriunde vei avea nevoie. Vacanţele vor deveni memorabile cu una dintre aceste trotinete din oferta noastra, asigurându-ţi mereu libertatea de mişcare şi posibilitatiile infinite de a explora diverse locuri pe care înainte nu le puteai descoperi.